|
Sa ne rugam cu îndrazneala! |
|
|
|
|
Saturday, 09 June 2012 |
Cu ceva timp în urmă am reflectat mai intens asupra rugăciunii și mi-am adus aminte de Iaebeț, cel care a îndreptat o rugăciune îndrăzneață către Dumnezeu și a fost ascultat.
Cei mai mulți pot să vorbească despre experiențe în care rugăciunile le-au fost ascultate dar și despre situații în care răspunsurile nu au venit așa cum au fost așteptate. Probabil vă este cunoscută întâmplarea în care, la întâlnirea de Școală Duminicală, o fetiță a fost auzită rugându-se pentru o zi însorită, deoarece avea programată o ieșire la parc cu familia. S-a întâmplat însă că a plouat în acea după-amiază. La biserică, o altă fetiță, care auzise rugăciunea colegei sale, a abordat-o și i-a spus: ,,Nu ți-a ascultat Dumnezeu rugăciunea!'' La această observația, fetița a răspuns: ,,El a răspuns, dar răspunsul a fost NU''! Foarte adevărat, uneori răspunsul este ,,NU'' și de ce să nu recunoaștem, nu cade bine un astfel de răspuns. Apostolul Iacov explică și de ce se întâmplă un astfel de lucru: ,,Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentrucă cereţi rău, cu gînd să risipiţi în plăcerile voastre''. (Iacov 4:3 )
Dar, aceasta nu trebuie să ne descurajeze în rugăciunile noastre. Domnul Isus ne încurajează să cerem cu îndrăzneală asigurându-ne că ,,cine cere, capătă''! (Matei 7:8 )
Revening la Iaebeț, relatarea biblică ne spune că acest om, al cărui nume evocă suferință și durere ( Numele înseamnă ,,Trist'' sau ,,Născut în durere''), a îndrept o rugăciune curajoasă către Dumnezeu. De fapt, citind rugăciunea, observăm că este formulată sub forma unui legământ (1 Cronici 4:9-10 ): ,,Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel, şi a zis: ,,Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!...`` Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse''. Un lucru interesant însă cu privire la această relatare este acela că nu ne sunt oferite date despre promisiunea lui Iaebeț. Vedem ce solicită el, dar nu și ce promite. De asemenea, observăm că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.
În ce mă privește, cred că Dumnezeu alege omiterea angajamentului lui Iaebeț pentru a ne oferi o lecție prețioasă. Răspunsul rugăciunilor nu depinde de promisiunile noastre. El ne ascultă cu drag, ca un tată iubitor, ca unul care ne cunoaște nevoile și care ne dă acele lucruri bune, menite a ne ajuta să creștem dezvoltând acele calități și trăsături de caracter care vor reflecta chipul Său în fiecare copil al său. Și aceasta este o promisiune a Domnului Isus: ,,Deci, dacă voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!`` (Luca 11:13 )
Iaebeț a cerut să fie înnobilat, împropietărit, însoțit și scutit de suferință. O rugăciune curajoasă la care Dumnezeu răspunde cu generozitatea-I caracteristică. Din nou însă, o face pentru că își iubește copii și îi pasă de starea și nevoile lor.
Iată așadar o motivație solidă pentru rugăciunile noastre: încrederea că Dumnezeu are în vedere nevoile noastre și în dragostea ce ne-o poartă, El răspunde potrivit cu binele nostru, bine care este parte a planurilor Sale. Să ne rugăm dar cu îndrăzneală!
Sorin Covaci
|
|
|
Saturday, 21 April 2012 |
|
Ioan 21:1-14
Specialiștii care studiază comportamentul uman consideră că vinovăția este una din emoțiile care consumă o mare parte din energia unei persoane și care este responsabilă pentru modificări importante ale personalității și purtării unei persoane. Cred că un exemplu care vine în sprijinul acestei afirmații este însăși situația în care se află Apostolul Petru după episodul lepădării sale de Domnul Isus în noaptea în care Domnul a fost arestat și condus apoi la Marele Preot pentru a fi judecat.
În ciuda vehemenței cu care își afirmase devotamentul față de Domnul Isus, în momentul în care este confruntat cu pericolele rezultate în urma asocierii sale cu Domnul Isus, cu aceeași vehemență neagă această asociere. În clipa în care cântatul unui cocoș trezește în el glasul conștiinței pe care până atunci o ignorase, intervine remușcarea, regretul, plânsul pare un calmant dar nu este suficient pentru a remedia situația. Alergatul către mormântul Domnului, la vestea că a fost văzut viu, întâlnirea ulterioară cu Domnul, împreună cu ceilalți ucenici, nu aduc consolarea dorită. Evanghelistul Ioan prezintă un episod în care Petru, împreună cu alți ucenici pleacă pe mare la pescuit. Este un simptom al aceleași frământări, a nevoii de iertare, a unei rezoluții în urma falimentului devotamentului său.
Episodul este destul de cunoscut, este episodul în care Domnul vine pe țărmul mării Tiberiadei și pe lângă faptul că le asigură succesul pescuirii, le oferă și o masă copioasă, la un moment oportun. După această masă, Domnul Isus îl abordează pe Petru și-i dă asigurarea că este iertat și restaurat.
Dacă privim cu atenție la acest episod vom găsi foarte multe elemente care ne pot fi folositoare în experiențele noastre de viață. Astfel, putem fi încurajați de faptul că Domnului Isus nu-i sunt indiferente trăirile noastre și emoțiile pe care le experimentăm. El nu ignoră emoțiile lui Petru și crează o situație în care să poată răspunde acestora. Acest exemplu ne este de foarte mare ajutor pentru că fiecare dintre noi experimentăm situații în care emoțiile sunt distribuite în registre foarte diferite și adesea lasă în urmă răni emoționale. Iată că Domnul Isus este interesat de ele.
Un alt aspect este cel al preocupării Domnului Isus în ce privește nevoia concretă. Pentru Petru și ceilalți, pescuitul nu a fost doar terapeutic sau de agrement. Pentru ei era încercarea de a acoperi o nevoie concretă. Era o sursă de venit. Un venit necesar pentru ei și familii. Cât timp au fost cu Domnul Isus, generozitatea oamenilor și răspunsul lor față de Domnul Isus a fost sursa de venit pentru ei toți. Acum lucrurile se schimbaseră; nu și grija Domnului Isus față de ei. Și aceasta este o promisiune pe care Domnul Isus o împlinește: El are grijă de ai Săi. Dar nu numai în ce privește nevoile concrete ci și cele imediate. Nu numai că le oferă șansa unui pescuit bogat dar le oferă și o masă caldă, proaspătă, dar mai ales oportună. După o noapte pe mare, ce putea fi mai delicios decât peștele proaspăt pregătit? O preocupare a Domnului Isus pentru nevoile noastre imediate.
După această pregătire minuțioasă, Domnul Isus se apropie de Petru și respectând demnitatea acestuia, reînnoiește chemarea și încredințarea misiunii de a veghea asupra fraților săi.
Domnul Înviat, este și acum interesat în trăirile noastre, preocupat de nevoile noastre concrete și răspunde nevoilor imediate. Putem fi siguri de aceasta!
Sorin G. Covaci
|
|
|
Sunday, 15 April 2012 |
|
Luca 24:13-33
Încet, încet, ecourile Sărbătorilor se sting și oamenii intră în rutina obișnuită. Oricum nu s-a vorbit prea mult de această sărbătoare și aceasta este încă o evidență a faptului că trăim într-o lume afectată de păcat.
Un episod asupra căruia am reflectat în aceste zile a fost întâlnirea Domnului Isus cu cei doi ucenici care plecaseră din Ierusalim și se îndreptau spre Emaus. Cleopa și probabil Luca însuși, în mijlocul agitației produsă de crucificarea Domnului Isus, pleacă pentru a se refugia de mânia iudeilor. În trăirile lor identificăm trăirile tuturor celor care sunt afectați de păcat. Iată registrul acestor trăiri așa cum este prezentat de evanghelist:
v.17 El le -a zis: ,,Ce vorbe sînt acestea pe cari le schimbaţi între voi pe drum?`` Şi ei s'au oprit, uitîndu-se trişti. - Tristețe.
v.21 Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi decînd s'au întîmplat aceste lucruri. - Deznădejde.
v.22-23 ,,Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s'au dus disdedimineaţă la mormînt, nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, cari ziceau că El este viu. - Confuzie.
v.25 ,,Atunci Isus le -a zis: ,,O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, cînd este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii’’! - Îndoială.
Privind la ei, putem să ne vedem pe noi și experiența noastră. Tragediile produse de păcat ne afectează însă nu trebuie să uităm răspunsul Domnului Isus, răspuns menit să ne încurajeze pe noi toți:
Domnul Isus este interesat de frământările ucenicilor și intervine în experiența lor. v.15
Domnul Isus este gata să-și călăuzească ucenicii în obținerea unei perspective Biblice. v.27
Domnul Isus oferă binecuvântarea părtășiei duhovnicești. v.30
Mă întreb cum am trata frământările și problemele cu care suntem confruntați dacă ne-am lua timp să stăm cu Domnul Isus la masă, cultivând părtășia cu El? Probabil că răspunsul nostru ar fi mult mai potrivit, pozitiv și constructiv.
Sorin G Covaci
|
|
|
Sunday, 08 April 2012 |
|
Matei 28:1-15
Sărbătoarea Învierii Domnului este o sărbătoare în care, după durerea crucificării și a morții, bucuria vine ca o avalanșă, revărsându-se în sufletele credincioșilor din inima Tatălui care în generozitatea Sa, împlinește tot ce era nevoie pentru a putea oferi omului izbăvirea și restaurarea părtășiei cu Sine.
Învierea Domnului Isus este un eveniment care pe lângă dimensiunea miraculoasă ce-l caracterizează oferă implicații importante și seminificative. Astfel, învierea ne dezvăluie puterea lui Dumnezeu. (2Corinteni 13:4 ) Este o putere manifestată în împlinirea profețiilor, în participarea creației la acest eveniment și mai ales, în demolarea planurilor diavolului și ale omului de a-L împiedica pe Dumnezeu să-și îndeplinească planul Său. În aceasta este o lecție pentru noi: Pentru că Domnul Isus este viu, planurile oamenilor nu trebuie să ne sperie. Planurile lui Dumnezeu vor avea întotdeauna prioritatea împlinirii.
Un alt aspect legat de înviere este acela că învierea ne demască atitudinea oamenilor. În derularea evenimentelor din ultima săptămână, evenimente ce culminează cu sacrificarea Domnului Isus pe cruce, putem observa corupția inimii oamenilor, dorința unor de a urmări interesele proprii, răutatea și violența de care sunt oamenii în stare. Nici noi nu suntem scutiți de astfel de manifestări. Dealtfel, tocmai de aceea a fost nevoie ca Domnul Isus să moară, pentru ca firea noastră să fie răscumpărată și regenerată.
Această regenerare, regenerare care are loc tocmai datorită învierii Domnului Isus, demonstrează faptul că învierea ne dăruiește un destin diferit. În Romani 6:4 citim: ,,Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Prin învierea Domnului Isus noi primim demintate, primim o nouă identitate, ni se promite o moștenire binecuvântată și mai ales, veșnicia cu Dumnezeu.
,,Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi’’. Romani 8:11 
Rostind Hristos a înviat! Afirmăm cu încredere implicațiile învierii Domnului Isus iar viața pe care o trăim demonstrează forța și impactul acestei învieri!
Sorin G. Covaci
|
|
|
Saturday, 31 March 2012 |
Intrarea Domnului Isus în Ierusalim ca act inaugurator al săptămânii ce va culmina cu răstiginirea și apoi va fi încununată de înviere, este un eveniment care în cultura multor popoare se bucură de expresii festive și explozii de bucurie.
În tradiția românească evenimentul este marcat prin prezența florilor și denumirea de ,,Florii’’ devenind și o sărbătoare onomastică. În general, în cadrul acestei sărbători, emoția cea mai prezentă este bucuria, fiind adesea prezentă într-o formă explozivă, intensă. Probabil că o contribuție la această bucurie o are și sezonul cu specificul lui, înmugurirea, înflorirea, fiind expresii ale revenirii la viață, a ieșirii din hibernare, a optimismului și bucuriei.
Nu este nepotrivit să ne bucurăm și până la urmă, toate aspectele menționate sunt binecuvântări și manifestări ale lui Dumnezeu. Ceea ce cred însă că ar trebui să fie mult mai prezent în reacțiile noastre ar fi conștientizarea semnificațiilor pe care intrarea Domnului Isus în Ierusalim le are atât pentru viața de acum cât și pentru destinul veșnic al omului.
Când Domnul Isus a intrat în Ierusalim nu a făcut-o pentru a obține o manifestare a popularității și nici pentru a-și asigura o rezervă de curaj în anticiparea iminentei crucificări. Intrarea Lui a fost parte a planului lui Dumnezeu, plan în virtutea căruia, îndurarea lui Dumnezeu era manifestată încă o dată în prezența unor oameni care se încăpățânau să ignore încercările lui Dumnezeu de a le sensibiliza inima și de a le-o întoarce din nou înspre El.
Aceasta a fost și cauza lacrimilor Domnului Isus, episod adesea neglijat în revizuirea acestui eveniment. În mijlocul ovațiilor și manifestărilor exuberante ale participanților, Domnul Isus vede condiția inimilor acestor oameni și este întristat de ignoranța manifestată față de acțiunile lui Dumnezeu.
Mă întreb cum ar reacționa față de lumea de astăzi? Mă întreb cum ar reacționa față de bisericile de astăzi? Mă întreba cum ar reacționa față de mine?
Întrebarea mă îndeamnă la o reflectare profundă asupra răspunsului pe care îl dau lui Dumnezeu care, în dragoste, cu bunătate, mă invită să recunosc sfințenia Sa, păcatul meu și nevoia răscumpărării. Este cea ce Domnul Isus va împlini pe cruce. Așadar, să ne bucurăm în această expresie a bunătății și îndurării lui Dumnezeu.
Sorin Covaci
|
|
|